7:33 Oda bucuriei. 7:43 Oda bucuriei. 7:53 Oda bucuriei si Sasha latrand. E inevitabil. Ma ridic. Obiectiv: o cana mare de cafea. Ne-obiectiv: in dimineata asta nu vezi tigarile. Iti faci clatite si mananci.
9:20 Am mancat, m-am imbracat gros si teoretic!, nu am uitat nimic. Exceptand trezitul, este o dimineata perfecta, in contextul in care exista dimineti perfecte ce presupun altceva decat a sta in pat. Indoielnic.
Afara ninge linistit. A inceput perioada in care nu conducem, pentru ca avem speranta de viata pana la 79 de ani. [nu ca nu as conduce eu bine]
Metrou sau autobuz. Mini mini mani mo. Pentru a ajunge la metrou trebuie sa trec strada... Strazile. Trei. Pentru a ajunge la statia de autobuz trebuie sa trec strazile. Doua. Nu-mi place sa trec strada!!
9:40 - 10:00. Armeneasca. De maine trec strazile. Trei. 90 = bad bus, very bad.
Ninge frumos si mult si e prima data cand nu imi vine sa plang, pentru ca e frig.
Se apropie o doamna si ma intreaba timid ce vopsea de par am folosit. Daca as tine minte toate marcile si culorile pe care le-am experimentat de-a lungul existentei mele... Dar nu tin. Nu stiu. Stiu ca erau doua litere si o cifra. Cifra era 6 si literele erau initiale ale unor fosti iubiti. Am vrut sa memorez denumirea. Acum nu imi aduc aminte la ce iubiti m-am gandit. E greu. Ii dau un raspuns aproximativ. Imi spune ca ii place foarte mult. Ii multumesc pentru compliment, gandindu-ma ca intr-adevar culoarea mea e... Altfel. Se vedea foarte putin, pentru ca aveam parul acoperit si totusi, eram complimentata pe strada. Doamna - draguta, sociabila si vorbareata. Isi aminteste ca asta isi propunea tot timpul, in tinerete: sa fie speciala, deosebita. [Nu ca as incerca eu sa fiu deosebita, dar am parul rosu. Cred ca la asta se referea.] O ascult in continuare. Contabila, 60 de ani, iesita la pensie, mult prea energica pentru a se si bucura de pensionare, si-a deschis propria firma de contabilitate, mama a unei fiice in varsta de 35 de ani, de profesie judecator si bunica a unui bebelus de 2 luni, Ileana. Ninge abundent. Imi spune ca o sa raceasca. Ii sugerez sa-si faca un ceai fierbinte cum ajunge acasa. Zambeste complice si imi zice ca mai bine o tuica. Incepem sa radem. Imi povesteste cum fiecare varsta are frumusetea ei si ca a fi batran e o perioada aparte in care iti dau lacrimile si ti se rupe sufletul cand te uiti la "Ileana". Sunt de acord. Continua cu starea de bine pe care i-o insufla sarbatorile [prefera Craciunul Pastelui], vorbeste apoi despre linistea sufleteasca si aminteste in treacat, cu o oarecare tristete in glas, ca oamenii nu mai stiu sa se bucure cand vad o floare, ca banii castiga in fata lucrurilor simple si firesti. Sunt de acord din nou, dar "banii" nu sunt tocmai punctul meu forte si ca sa fiu inteleapta intr-o conversatie despre bani, inseamna sa fiu totodata ipocrita. Nu astazi. Multumesc. Astazi e ziua mea cu dimineata perfecta. Imi scot un servetel din buzunar si tresare entuziasmata. Am o unghie neagra si noua rosii. Chiar sunt deosebita. Complimente din nou. Ii suna telefonul. Raspunde: "-Alo? Stai putin!" Se intoarce spre mine si imi ureaza multe lucruri dragute, sarbatori fericite cu un zambet cald si sincer. Ii multumesc.
10:30 Ajung la baieti. Intentionam sa facem repetitii astazi. Intentionam. Dupa The house of the rising sun si o tentativa de a-mi reaminti cele 10 note invatate la chitara [la pian e mult mai usor!] nu mai intentionam nimic. Jucam mima doua ore.
14:00 Imi astept persoana in fata la Bulandra. Ninge frumos.
14:10 - 16:00 Invat cum se face o ancheta sociala.
16:00 - 17:00 Incerc sa ajung acasa. Eu. Echilibru. Nu prea. Gheata, zapada, aluneca. Aproape de trei ori pe jos.
17:00 Acasa. Scap de haine. Nu pot sa-mi impachetez hainele. Cand ma dezbrac, trebuie sa le arunc prin camera. Haine pe jos, pe masa, prin pat. O portocala si jeleuri... Si nani pana la 20:00.
A fost ziua mea cu dimineata perfecta.
