
10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2... 1!!!!! Toata lumea este / incearca sa para / vrea sa fie fericita. Toata lumea are dorinte. Toata lumea are asteptari. Toata lumea VREA si NU mai VREA. Sampania, artificiile, imbratisarile, saruturile, urarile, rezolutiile. Suntem optimisti, entuziasti si radiem de bucurie si convingere. Inchidem ochii. Anul acesta o sa fie exact cum vreau eu!!
...Si chiar este.
Cu indulgenta, primele trei zile din ianuarie. Cand paharul de sampanie va fi gol, muzica oprita, scena de dans goala si prietenii vor fi plecat, vom incepe incetisor sa avem o serie de revelatii. Prima va fi fara doar si poate legata de "prietenii vor fi plecat", in stransa legatura cu apartament, curatenie, eu. Dupa care inevitabil, se va infiripa un gand mic si rau, cum ca POATE anul nostru nou si frumos si plin de oportunitati este de fapt doar... Nou. Pana vom fi terminat curatenia, "poate" va fi disparut demult din ecuatie.
Anul nou este "de maine ma las de fumat". Nu ma las de astazi, pentru ca asa este construita vointa umana, am nevoie ca un alt inceput sa il declanseze pe al meu. Inceputul zilei - inceputul vietii mele ca nefumator. Inceputul unui an - inceputul unei noi si perfecte existente. Numai ca "de maine" nu ma las niciodata de fumat.
Oamenii gresesc, nu pentru ca au asteptari aproape imposibile ori dorinte irealizabile, ci pentru ca perspectiva este extrem de eronata. 2010 nu o sa va aduca sanatate, 2010 nu o sa va aduca dragoste, 2010 nu o sa va aduca bani, fericire si impliniri. NU. Voi insiva o sa vi le aduceti [sau nu].
Cum o sa fie 2010? O sa fie cu 12 luni, 365 de zile si patru tentative de anotimpuri.
Cum o sa fiu EU in 2010?
Directia gresita este un aspect foarte problematic pentru un drum pe care il dorim a fi bun.
Va doresc sa fiti exceptionali in noul an. Daca nu reusiti, nu va panicati, Anul Nou e si la anu'. La multi ani!