"Oamenii nu stiu sa traiasca fericiti. Stiu sa traiasca si atat."
Fac practica intr-un anume spital.
Te incarci pozitiv in momentul in care poti sa ajuti o persoana, in momentul in care rezolvi un caz, dai un sfat sau completezi o amarata de fisa; pentru ca ai un scop. Un scop care poate sa trezeasca in tine ceva... Sau nu. In mine trezeste.
Astazi, in schimb, a fost altfel. Am plecat extrem de obosita. Psihic. In viata mea nu mi-am dorit o tigara mai mult ca atunci cand am terminat si am iesit afara. Tigarile nu mai sunt o placere pentru mine. Sunt obisnuinta; dar astazi, astazi a fost placerea absoluta, ca si cum toate ar fi ars odata cu tutunul din foita, pe dinauntru si pe dinafara si nu ar mai fi ramas decat fumul, vulnerabil pana la inexistenta in raceala aerului. Dar un kent? Ce poate sa faca un kent? Il fumezi, il stingi, il arunci si pleci acasa; si nu arde nimic din sufletul tau odata cu el. Esti la fel ca inainte sa aprinzi bricheta plin de speranta.
Cum sa le risipesti? Cum sa alungi pacientul care mai are doua luni, pacientul care face un efort suprem sa mearga de la pat pana la masa, pacientul care nu mai e om decat pentru ca inca ii mai bate inima si mai poate sa respire, pacientul care are 20 de ani si cum sa pastrezi pentru todeauna pacientul care mai are timp si care spune "ultima mea dorinta o sa fie: sa mai traiesc; si o sa mai traiesc, iar daca nu, nu conteaza, pentru ca traiesc acum! Traiesc, nu ma joc; si le-am facut pe toate si o sa le fac pe toate" si rade si emana viata prin toti pori si i se citeste pe chip o indiferenta extraordinara pentru diagnosticul din fisa.
Cineva are scris deasupra patului, pe un post-it: "Oamenii nu stiu sa traiasca fericiti. Stiu sa traiasca si atat." cu semnatura mea sub.
Later edit: ...dar cat!! depinde de oameni.
